joi, 30 septembrie 2010

COLTUL COMENIUS

În incinta Școlii de Arte și Meserii Craiova a fost creat Colțul Comenius. Aici vor fi postate periodic informații pentru profesori și elevi referitoare la derularea proiectului Global Art Protecting Global Values.




luni, 20 septembrie 2010

PARTENERIATUL SCOLAR MULTILATERAL COMENIUS ,,GLOBAL ART PROTECTING GLOBAL VALUES,, - GAP

UNITATEA SCOLARĂ: ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII CRAIOVA
LOCALITATEA: CRAIOVA
TIPUL PROIECTULUI: proiect de parteneriat multilateral LLP  Comenius
TITLUL PROIECTULUI:
„GLOBAL ART PROTECTING GLOBAL VALUES”
GAP
„PRIN ARTĂ PROTEJĂM VALORILE”

DATA ÎNCEPERII: 01.08.2010
DATA FINALIZĂRII: 31.07. 2012
GRUP – ŢINTĂ: elevi cu vârste cuprinse între 15 şi 21 ani şi cadre didactice
PARTENERI:
UNGARIA (COORDONATOR),
ROMANIA,   POLONIA,  ITALIA,  LITUANIA

REZUMAT:
Activităţile se vor desfăşura atât în orele de curs, cât şi în cadrul atelierelor de lucru organizate la nivelul şcolii pe diferite domenii (cultură civică, religie, literatură, teatru, muzică, arte plastice, tehnologii etc), prin intermediul acestora şi al dezbaterilor din cadrul grupurilor urmărindu-se identificarea unei valori europene comune şi valorizarea acesteia din punct de vedere cultural şi artistic, produsele finale obţinute fiind materializate într-un spectacol comun în care tradiţiile naţionale, creativitatea, originalitatea, spiritul antreprenorial vor contribui la îmbogaţirea patrimoniului european.

BUGET:  24 000 euro
SURSE DE FINANŢARE: -  fonduri alocate de Comisia Europeană prin intermediul ANPCDEFP
INTEGRAREA PROIECTULUI IN CURRICULUM :
Discipline din curriculum
Activitati
Limba şi
Literatură
Limbi straine
selectarea operelor din cultura naţională şi corelarea cu valorile europene selectate
citate, compuneri, eseuri, poezii, creaţii originale
afişe, traduceri, interpretare, comunicare non verbală pentru transferul informaţiei către parteneri
educaţie interculturală (tradiţii, obiceiuri informaţii relevante despre parteneri)
toate materialele se fotocopiază/redactează pe calculator
Arte şi tehnologii
 se pregatesc decoruri, costume, postere corelate cu valorile europene selectate şi tradiţiile naţionale
se realizează compoziţii, picturi, sculpturi, desene, colaje
educaţie interculturală (tradiţii, obiceiuri,  informaţii relevante despre parteneri)
se scriu produsele pe calculator/fotocopiază
se pregătesc expoziţii, comunicare non verbal pentru transferul informaţiei către parteneri
Religie
Ştiinţe socio-umane

selectarea textelor şi corelarea cu valorile europene selectate
citate, compuneri, eseuri, poezii, creaţii originale, desene, postere etc
educaţie interculturală (tradiţii, obiceiuri, informaţii relevante despre parteneri)
se scriu produsele pe calculator/fotocopiază
Toate  disciplinele
citate, compuneri, eseuri, etc
creaţii originale – desene, postere, pliante corelate cu valorile europene selectate/ tradiţiile şi cultura naţională/ tradiţiile şi cultura statelor partenere
chestionare iniţiale, intermediare şi finale/ de satisfacţie/monitorizare/evaluare/etc
TIC
redactarea materialelor, PPT-uri, prezentări, animaţii
comunicarea cu partenerii
cercetarea cu ajutorul Internetului - educaţie interculturală (tradiţii, obiceiuri informaţii relevante despre parteneri)
publicari pe web site-uri
Educatie fizica
dansuri, interpretare, corelare tradiţii naţionale şi ale partenerilor

ATELIERE DE LUCRU
-                      LITERATURĂ
-                      TEATRU
-                      MUZICĂ ŞI DANSURI
-                      ARTE ŞI TEHNOLOGII